L.L Story II

“Am dormit la el. E ultima dată! Vorbim la cafea mai multe”
Mi-a trimis mesajul ăsta la 6 dimineaţa… ceva s-a întâmplat cu siguranţă!
Am vrut să o sun, dar nu mi se părea potrivit, dacă era ceva urgent, o făcea ea.
Sper totuşi să nu fie nimic grav. Sau rău. Nu, de rău nu poate fi!
La 8:30, ea mă aştepta deja la aceeaşi masă de la geam, încordată, sorbea din ceaşcă uitându-se atentă afară. S-ar fi zis că urmărea pe cineva sau că aştepta… pe cineva.
Mă vede, lasă cafeaua repede pe masă şi se ridică. Îi vine să plângă. Abia se abţine.

“Gata! S-a terminat pentru totdeauna! Îţi interzic să îi mai pomeneşti numele vreodată! Nu vreau să mai aud de el!”
Îmi spune toate acestea cu un râu de lacrimi adunat în jurul ochilor. O văd cum se îneacă în ele, încercând să le ţină în frâu.
Nu îi place să plângă în public.
“S-a terminat!! E ultima oară!”
O privesc şi văd aceeaşi îndrăgostită din iarna lui 2008 care alerga după primii de fulgi în lumina felinarelor, mulţumindu-i Celui de Sus că i l-a scos în cale pe el!
O văd şi acum la fel de îndrăgostită şi ştiu că în profida de ceea ce spune, nu simte nimic din toate acestea! Nu poate să renunţe la el, căci, după cum îmi spunea ieri, “paşii o îndreaptă mereu spre el”.
Mereu se va târâ în genunchi să o primească înapoi.
Să o ierte nici ea nu ştie pentru ce, dar să o ierte.
Să nu o mai alunge, căci îi este frig fără el. Îngrozitor de frig.
E o iubire care îi stă scrisă dincolo de suflet, e scrisă pe trup, în sânge.
“Ştii, aseară am ieşit de aici şi l-am sunat pe Mihai, să vină să mă ia… l-am aşteptat 10 minute, după care m-a anunţat că s-a blocat în Pasaj şi nu are cum să mai ajungă… Şi ghici ce? Ceasul era aproape 20:00, nu voiam să merg, îţi jur! Nu voiam! crezi că mie îmi place să fiu atât de slabă? crezi că nu ştiu că el face ce vrea din mine şi mai ales că e perfect conştient de asta?
Ooo.. dar le ştiu prea bine, doar că mi se făcuse un dor teribil de a-l vedea, de a-i simţi mâinile ferme îmbrăţişându-mă.
La 20:15 bocăneam la uşa lui… “
Nu voiam să o întreb mai multe, citeam tragedia în ochii ei.
“Dimineaţa, pe la 5, îl trezeşte telefonul, cred că a primit un mesaj. Mi-a spus doar atât: “trezeşte-te, trebuie să pleci. S-a terminat definitiv! Te rog să nu mai baţi la uşa mea!”"
Şi-a ascuns faţa în palme şi a început să plângă încetişor şi cu suspine.
De acum vor urma nopţi albe, îşi va schimba din nou tunsoarea, va cheltui sume exorbitante pe haine, bijuterii şi alte mărunţişuri de care nu are nevoie, sau în cel mai bun caz se va refugia în citit…
O perioadă se va refugia în casă, nu va merge nici la serviciu, toată lumea va întreba de ea şi eu voi avea “onoarea” de a le spune că are gripă, că deh! aşa ea ea, “sensibilă cu gâtul”, aceeaşi scuză patetică de fiecare dată.
Poate că de data asta va fi altfel…
Poate va fi mai rău.

L.L story I

“(…) nu ştiu cum, de vreo două săptămâni şi ceva, nu este seară în care să nu ajung în aşternuturile lui!
Mă trezesc buimacă, cu un sentiment de vinovăţie, dar parcă tot mai bine e răsfăţată la pieptul lui, chiar şi cu preţul demintăţii mele...
La 6 ies de la serviciu, Mihai de obicei mă conduce cu maşina, am impresia că îi cam sunt dragă, mă rog. Mă lasă de fiecare dată la cafeneaua de pe colţ unde obişnuiam să ies cu el, ştii care”- mă priveşte aşteptându-mi răspunsul şi dau din cap aprobator.
“aşa.. buun. Cred că încă îl caut.. încă aştept să vină să îşi bea cafeaua cu două cuburi de zahăr, aşa cum îi place.
Niciodată nu a venit. Dar mereu mă caută… în dimineaţa asta, am primit un mail scurt de la el: “te aştept începând cu orele 20:00″. Atât!
Auzi la el… mă aşteaptă începând cu orele 20:00, dar ce o fi crezând, că îi aparţin, că mă controlează?”
Ea ştie că e adevărat, ştie că e a lui şi se va întoarce la el şi azi şi mâine şi în fiecare zi până se va sătura de ea şi îi va aplica o lovitură mai grea decât cea de acum un an şi mai bine…
Îi zâmbesc, ştie ea de ce.
“De data asta nu mă duc! Poate să cadă în genunchi (nici ea nu crede ce spune, el nu va face asta niciodată), că nu mă mai întorc! De obicei, după un ceai, ies să mă plimb singură, de nebună. Câteodată nici nu ştiu pe unde merg, aud maşinile claxonând, oamenii se îmbrâncesc, nu ştiu ce au cu mine… şi ajung ca pierdută în faţa blocului în care locuieşte. Nu ştiu cum.
Nu ştiu când.
Dar paşii mă îndreaptă spre etajul trei, a doua uşă, bat în ea şi îmi deschide previzibil, sigur pe sine. Deschide larg uşa, îmi ia geanta din mână şi jocul a început! Cât spuneai că e ceasul?”
9 şi jumătate!
La naiba! Întârzii, trebuie să plec! Vorbim diseară!”
Îşi ia geanta, îmi face semn cu mâna şi pleacă… nu am crezut o iotă din ultimele-i spuse.. “ne vedem diseară”. hmm.. pun pariu că nu!
Iar se va pierde în patul lui, vor face dragoste ca doi nebuni, îi va spune că încă o iubeşte şi că e totul pentru el, ea va crede şi va adormi împăcată cu gândul că orice ar fi, aşa va fi în fiecare seară.
Dar îi place.
Şi vrea la fel de mult ca el.
Eu ştiu.
Ea ştie.

Feminism

Ajungand mai cu voie mai fara,consilier in materie de probleme in relatii pentru prietenele mele deabea acum imi dau seama de ce sunt atat de feminista...si imi ridic anumite semne de ?
De cand s-a ajuns ca la 17 ani sa accepti ca un tampit sa isi bata joc de tine?
Doar pentru ca vezi domne "suntem impreuna de 293482759 ani,iar eu nu pot sa inteleg!".Normal ca nu pot sa inteleg si in acelasi timp sa accept,ca tu nefiind nici proasta nici urata/handicata/ciunga/sluta sa te injosesti in halul asta pentru ca trebuie "sa induri in/din dragoste!",si "pentru ca ma iubeste si il iubesc"si eu vin cu intrebare CAND?"eee cand se poarta frumos..."CAND?"la inceput..."aaa bai bine pentru o saptamana/o luna cand s-a purtat frumos si tu erai topita toata,induri 2 ani in care nu te scoate din proasta/curva/sclava.De unde pana unde?Au ajuns cumva femeile addicted to pain and suffering?Fooarte frumos!!!

Sunt o feminista pentru ca nu accept si nu inteleg cum o femeie poate sa se injoseasca in asa hal!
PS:Inteleg,ca in schimb unele purtatoare ale genului feminim sunt un pic mai reduse din punct de vedere al mentalitatii dar si prostia are unele limite!!!